Bună dimineața de la Expert Energy Sibiu și bine v-am găsit. Iată ce se mai întâmplă în lume în domeniul energiei regenerabile:
În, România acum se pun bazele unei legislații care să permită formarea unor comunități de energie. Până la finalul anului legea ar urma să fie gata, iar din 2025 vor putea începe primele proiecte. Noua lege va permite ca prosumatorii de la noi din țară să împartă energia produsă și cu oamenii care nu au panouri instalate, formându-se astfel mici comunități energetice. Ideea este deja implementată în alte țări și a pornit de la situația în care se găsesc mulți oameni care deși ar dori montarea panourilor fotovoltaice, orientarea sau conformația acoperișului casei proprii nu le permite.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat contracte de finanţare de peste 28 de milioane de lei pentru insalarea de panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al entităţilor publice.
Numărul prosumatorilor dințara noastră va ajunge al 200.000. Datale statistice arată că apar aproximativ 4.000 de prosumatori noi în fiecare zi. Putem să estimăm că numărul prosumatorilor va ajunge la 200.000. Puterea instalată a prosumatorilor în România a devenit aproape egală cu puterea parcurilor fotovoltaice instalate în ţara noastră.
Americanii impun taxe de până la 100% pentru semiconductori, fotovoltaice și mașini electrice venite din China. Casa Albă a anunţat o creştere semnificativă a tarifelor vamale aplicate pentru produse chineze cu o valoare de 18 miliarde de dolari, în ideea de a „proteja companiile şi muncitorii americani” de o concurenţă considerată „incorectă” de către oficialii de la Washington. Guvernul american a investit peste 860 de miliarde de dolari, via planul IRA, pentru a accelera producţia de automobile electrice, baterii pentru automobile şi panouri fotovoltaice şi centrale eoliene made in America.
Companiile care produc panouri solare în Europa sunt în pragul eșecului. În timp ce industria fotovoltaică este în plină ascensiune, iar Europa are nevoie de multă energie regenerabilă care să compenseze lipsa gazului rusesc, 95% dintre panourile solare montate în Europa provin din China. Această țară reușește să producă componentele sistemelor fotovoltaice la prețuri imbatabil mai mici, comparat cu producătorii europeni încorsetați te multe taxe și alte constrângeri legislative.
Agrovoltaica pare să reprezinte pariul câștigător în Europa și lumea anilor următori. Suprafețele agricole care pot fi acoperite cu sisteme fotovoltaice sunt incomparabil mai mari față de imobilele care pot dispune de asemenea sisteme. Agrovoltaica reprezintă un dublu beneficiu, pe lângă furnizarea energiei electrice, se pară că plantele cultivate în combinație cu panourile fotovoltaice beneficiează de multe avantaje, cum ar fi adăpost împotriva arșiței solare, protectie la vânt, umiditate crescută în sol…etc.
SUNTEM AICI PENTRU A TE AJUTA !
EXPERT ENERGY
Leave A Comment