Programul “ELECTRIC UP” reprezintă o măsură de natură economico-financiară adresată intreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA, prin finanțarea proiectelor de investiții pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 150 kWp necesară consumului propriu, a sistemului de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin unei staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in de minim 22 kW, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire.
Firmele eligibile vor putea depune proiectele în programul Electric Up – ciclul 2, în perioada 14 octombrie 2024, ora 08:00 – 16 decembrie 2024, ora 23:59:59, pe platforma oficială de granturi IMM.
Beneficiarii eligibili la Electric-Up 2024 sunt:
Întreprinderi mici și mijlocii, în sensul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Conform acestei legi, la IMM se includ și microîntreprinderile, pe lângă firmele mici și mijlocii (max. 249 de salariaţi, cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau active totale care nu depăşesc 43 milioane euro).
Operatori economici care activează în domeniul HORECA, conform Clasificării activităților din economia națională — CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, astfel cum a fost actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007. Coroborat și cu alte programe HoReCa, aici ar trebui să intre companii de toate dimensiunile (micro, mici, mijlocii și mari), care dețin structuri de primire turistice (CAEN 5510, 5520, 5530, 5590) și/sau structuri de alimentaţie (CAEN 5610, 5621, 5629, 5630).
LA EXPERT ENERGY:
Oferim consiliere pentru întocmirea dosarelor necesare finanțării, astfel încât șansele ca acestea să fie aprobate mai repede sunt mult mai mari.
Deasemenea ne ocupăm de tot proiectul în toată integralitatea lui, respectiv, proiectare – executare instalație – punere în funcțiune – programare !
Solicită o expertiză
SUNTEM AICI PENTRU A TE AJUTA !
EXPERT ENERGY
Leave A Comment