Scăderea producției de energie în timp, numită degradare, ajunge de obicei la aproximativ 0,5% în fiecare an, conform Laboratorului Național de Energie Regenerabilă (NREL).
Producătorii consideră în mod obișnuit 25 până la 30 de ani un punct în care a avut loc o degradare suficientă, unde poate fi timpul să se ia în considerare înlocuirea unui panou fotovoltaic.
Cu toate acestea vând în vedere rata de degradare anuală de referință de 0,5%, un panou vechi de 20 de ani este capabil să producă aproximativ 90% din capacitatea sa inițială, ceea ce nu este chiar rău.
Discutabilă ar mai fi aici și calitatea de producție a panourilor fotovoltaice, deoarece acea rată de degradare poate varia de la un producător la altul. Tot NREL raportează că producătorii premium de panouri fotovoltaice au rate de degradare de aproximativ 0,3% pe an, în timp ce unele mărci mai slabe calitativ, se degradează cu rate de până la 0,80%. După 25 de ani, aceste panouri premium ar putea produce în continuare 93% din producția lor inițială, iar în exemplul cu degradarea mai mare acestea ar putea produce 82,5%.
Oricum ar fi panourile fotovoltaice reprezintă o investiție de cursă lungă, perioada de 25 – 30 de ani fiind mai mult decât suficientă pentru a amortiva orice investiție.
În articolul viitor vom vorbi despre panourile fotovoltaice folosite cu preponderență de compania noastră !
SUNTEM AICI PENTRU A TE AJUTA !
EXPERT ENERGY
Leave A Comment